linistea

In „Cunoasterea de Sine”, intalnirea practicantului cu el insusi se realizeaza prin pasivitatea mintii. Se priveste si se asculta cu flacara atentiei fiecare reactie a propriei gandiri ce apare la contactul cu miscarea Vietii. Atentia este aidoma unui laser care arde, spulbera, dezagrega tot ce se misca in campul constiintei noastre. In acest fel, inceputul si sfarsitul Cunoasterii se concretizeaza in golul psihic. Clipa intampinata in acest mod ne ofera Eternitatea.

Misterul transformarii psihologice are loc numai in acest vid absolut, in care Sacrul aflat in noi spulbera intreaga conditionare. Puritatea se impune in chip vadit ca iubire, frumusete, bunatate fara margini, fericire nemotivata. Sunt excluse de la bun inceput: vointa, efortul, imaginatia. De asemenea, lipsesc cu desavarsire: scopul, interesul, idealul. Din aceste considerente, „Cunoasterea de Sine” nu poate fi socotita drept teorie, metoda sau credinta.

Prin aceasta modalitate de abordare a Vietii, practicantul descopera singur ca in el se afla atat discipolul cat si maestrul. Adica ego-ul - creatie spatio-temporala, si non-ego-ul sau Sacrul, in a carui prezenta trebuie sa taca tot ceea ce este efemer. Caci numai prin smerita tacere a „sinelui” Absolutul isi revarsa asupra intregii fiinte darurile sale binefacatoare. Transformarea radicala a omului vechi, prin inlocuirea lui cu noua structura, asemanatoare Sursei din care provine, se opereaza numai in aceasta conjunctura.

In aceasta cuprindere universala, adevarata religie este „€žTacerea”, implinita prin practica tacerii sau rugaciunea tacerii.

Ilie Cioara